Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

LIVE de la Hanovra: Rahmaninov, Saint Saens si Prokofiev - joi, 17 mai, de la ora 21

Publicat: luni, 14 Mai 2018 , ora 14.55

Ideea de a vedea pe podium o femeie DIRIJOR încă suscită interesul ca o curiozitate. Când respectiva persoană vine din China, când a debutat la doar 19 ani cu un spectacol cu "Nunta lui Figaro" de Mozart la Opera Națională din Beijing, devenind rapid dirijor în rezidență al instituției, atunci portretul interpretative atrage și mai mult atenția.

Xian Zhang s-a născut în 1973 într-o localitate din apropierea graniței coreene și a început de timpuriu studiul pianului, sub îndrumarea mamei sale (pe un instrument improvizat de tatăl ei - din diferite elemente găsite de cumpărat, asamblate în casă). A studiat la Conservatorul din Beijing la clasele de dirijat ale unor profesoare, așa că nu i s-a părut ceva ieșit din comun să se îndrepte spre o asemenea carieră pe scenă. La 25 de ani a ajuns în Statele Unite, a obținut un doctorat în muzică în Cincinatti și a câștigat premiul unui concurs de dirijat patronat de Lorin Maazel, în 2002, devenind apoi dirijor asociat la Filarmonica din New York timp de 4 ani. A plecat la Milano, pentru un angajament la Orchestra "Verdi" unde - și după întoarcerea sa în SUA ca director muzical la Orchestra Simfonică din New Jersey - a rămas " Direttore Emerito". Colective simfonice de prim rang din Germania, Olanda, Marea Britanie, stagiuni de opera europene și diferite festivaluri au înscris numele lui Xian Zhang pe afișele lor.

Cei care au cântat sub conducerea sa mărturisesc că nu se așteptau ca o apariție atât de micuță să degaje atât de multă energie, mulți remarcând că "aura ei este impresionant de amplă"! Prin această transmisiune directă de la Hanovra, o vom asculta pe Xian Zhang la pupitrul Orchestrei Filarmonice a Radiodifuziunii din acest oraș în dramaturgia complexă a Simfoniei a VI-a de Prokofiev, dar și în finețea lirică, romantică a Vocalizei de Rahmaninov (în varianta orchestrală).

Programul oferit de Radio România Muzical sub genericul Scenei europene în 17 mai, de la ora 21, prilejuiește și reîntâlnirea cu pianistul Denis Kozhukhin (laureatul unei precedente ediții a Concursului "Reine Elisabeth" de la Bruxelles) într-o foarte iubită partitură concertantă a romantismului francez: cel de al doilea concert al lui Camille Saint Saens, opus de prestanță solistică, dar și de exuberant dialog al pianului cu ansamblul.

Anca Ioana Andriescu