Știri muzicale din țară Înapoi

„SymphOpera” Fest se desfășoară la Suceava între 7 și 13 mai

Publicat: marți, 30 Aprilie 2024 , ora 0.00

În perioada 7-13 mai 2024, orașul Suceava va găzdui "SymphOpera Fest", un nou festival ce are în prim-plan îmbinarea dintre muzica simfonică și operă.

Proiectul se deschide cu o seară de "Simfonic & Stand-up Comedy", un spectacol ai cărui protagoniști sunt dirijoarea Dalma Toadere, actorul Bogdan Bob Rădulescu și "Liber Artis Orchestra" din Iași.

Urmează o serie de evenimente variate, printre care se numără un concert dedicat copiilor, o conferință intitulată "Acorduri pentru educație", spectacole de operă, o seară de pop simfonic, cursuri de măiestrie vocală și interpretativă.

Festivalul își propune să promoveze muzica cultă în regiunea Suceava și, astfel, să diversifice oferta culturală locală.